Noul sezon al emisiunii ,,Românii au talent” i-a surprins pe fani cu doi noi jurați. La masă alături de Andi Moisescu și Andra Măruță i-am regăsit pe Dragoș Bucur și Mihai Bobonete.
Actorii au fost lăudați de majoritatea telespectatorilor care s-au arătat fericiți de alegerea organizatorilor proiectului. Celebrul comediant a adus cu siguranță sarea și piperul din sezonul #super12.
Finala Românii au talent 2022: ediția din 27 mai
Cei care au reușit să ajungă la inimile juraților și prezentatorilor sunt: X-Treme Brothers, Bianca Ciocîrlan, Aurel Niamțu, Emanuel Ion, Ana Maria Mircea, Darius Mabda, Martina Meola, Zametheea, Raisa Radu, Alex Dowis și Gabriela Dincă.
Fiecare din ei și-au arătat talentele pe marea scenă în speranța că vor primi aprecierile meritate, dar vor pune mâna și pe premiul uriaș în valoare de 120.000 de euro. De asemenea, în ediția din 27 mai îi vom avea și pe Alex Dowis, DJ Hugo, Eva Nicolescu și Darius Mabda. Aceștia se luptă pentru premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro.
Cine a câștigat Românii au talent 2022?
Câștigătorul Românii au Talent 2022 este Darius Mabda.
Pe locul 2 s-a clasat Emanuel Ion. Acesta a plecat acasă cu un premiu de 20.000 euro.
Pe locul 3 s-a clasat Martina Meola. Ea a plecat acasă cu un premiu de 10.000 euro.
În finala Românii au talent de vineri, 27 mai 2022, au urcat pe scenă concurenții aleși de public după cele două semifinale live.
Marea finală Românii au talent 2022 – Darius Mabda a câștigat premiul de originalitate
Câștigătorul premiului de originalitate în sezonul 12 la Românii au talent 2022 a fost Darius Mabda.
Telespectatorii au avut la dispoziție o săptămână să-și voteze favoritul, iar cele mai multe voturi din partea publicului au ajuns la Darius Mabda. Tânărul a fost apreciat pentru prestația sa de pe scenă, reușind să obțină premiul de 10.000 de euro.
Bianca Ciocârlan a deschis finala Românii au talent: „Înseamnă foarte mult”
Bianca Ciocârlan a deschis finala Românii au talent. Ea a declarat că nu s-a așteptat până în acest moment, însă este foarte mândră de reușită.
„Mama a început să plângă. Finala pentru mine înseamnă foarte mult. Este mai multă presiune, pentru că vreau să iasă totul perfect. Este prima oară când dansez cu un balet. Mi-aș dori să câștig doar că sa am realizarea că am câștigat Românii au talent”.
a declarat Bianca Ciocârlan înainte de momentul său

Gabriela Dincă, moment excepțional în finala Românii au talent. Andi Moisesecu: „Tu și generația ta să scuturați România de cenușă”
Gabriela Dincă a dezvăluit, cu lacrimi în ochi, că își dorește să câștige marele premiu pentru a-și ajuta financiar familia.
„Câtă sensibilitate și cât talent într-un copil. Gabriela, să știi că admir dincolo de puterea ta de a înțelege. Ești foarte talentată. Îmi doresc din tot sufletul să ajungi o mare campioană. Tu și generația ta să scuturați România de cenușă, pentru că sunteți niște îngeri”.
Andi Moisescu
„Eu cred că oamenii uită că copiii sunt niște îngeri și că ei sunt viitorul. Dacă toți copiii ar avea capacitatea de a munci cum o faci tu….E nevoie de copii ca tine”.
Dragoș Bucur
Aurel Niamțu, aplaudat în picioare de jurați, în finala Românii au talent
Aurel Niamțu a povestit că muzica a fost cea care l-a salvat și i-a dat putere să meargă mai departe, după ce în anul 2012 i-a murit soția.

„Sunt extrem de emoționată, de fericită. Mă încearcă atâtea emoții în aceste momente. Aurel Niamțu va fi un reper de acum încolo când vine vorba de vocile pe care le admir. Așa cum am promis, după ce se termină competiția, cu mare drag aș vrea să facem împreună o piesă”.
Andra
Alex Dowis, în finala Românii au talent: „Acum pot să-mi arăt fața”
Alex Dowis a mărturisit că, la începutul carierei sale, a făcut multe ilegalități și a fost nevoit să-și ascundă chipul, însă acum poate păși cu mândrie în fața lumii.
„Acum pot să-mi arăt fața”, a spus finalistul Românii au talent.
„Alex, mă gândeam, că de obicei, artiștii vizuali nu prea stau în lumină. Pentru noi, faptul că avem posibilitatea să vedem și ce se întâmplă în spate, este un privilegiu. Cred că în seara asta ai devenit unul din preferații fiului meu”.
Dragoș Bucur
„Alex, pentru mine, trebuie să știi că ești cel mai bun povestitor pe care l-am întâlnit în 50 de ani de viață. Nu contenesc să fiu emoționat până la lacrimi”.
Andi Moisescu

Ana Maria Mircea, în finala Românii au talent: „Nu m-am gândit că o să ajung atât de departe”
În finala Românii au talent, Ana Maria Mircea nu a purtat un costum popular, așa cum i-a obișnuit pe jurați. Ea a interpretat o piesă de-ale Mariei Tănase, combinată cu stilului rock, și, înainte de moment, a recunoscut că are mari emoții, fiind pentru prima dată cânt cântă o astfel de piesă.
„Când sunt pe scenă, uit de toate emoțiile pe care le am. Eu, o fată simplă, din Brăila, nu m-am gândit niciodată că o să ajung atât de departe. În familia mea nu cântă nimeni, eu sunt singura artistă”.
Ana Maria Mircea
„Absolut uluitor. Bravo, Ana Maria Tănase. A fost ceva senzațional. Este varianta mea preferată din momentul ăsta. Cred că va fi unul din principalele momente virale din finala Românii au talent”.
Mihai Bobonete
„A fost atât de frumos. Tu ai cântat cu band, a fost ceva diferit pentru tine și, iată, sala te-a aplaudat, trebuie să încerci. Nu ai cum cu vocea asta să nu cucerești pe toată lumea. Te iubesc!”.
Andra

Emanuel Ion, moment impresionant în finala Românii au talent: „Mai primeam mesaje că sunt un caz social”
În finala Românii au talent, Emanuel Ion a mărturisit că, pentru el, faptul că a ajuns până în acest moment punct al competiției este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.
„La Românii au talent, a fost o experiență frumoasă, dar îmi pare rău că se termină. Scena mi-o imaginez ca pe un pătrat mai înalt, pe care trebuie să o urci. Vreau să fiu un băiat normal, cu toate că nu văd. După ce am venit aici, mai primeam mesaje că sunt un caz social și nu este ușor. Dacă sunt unii oameni care vor să mă voteze pentru că mă privesc cu milă, îi rog să nu facă asta”.
Emanuel Ion

Zametheea, monolog emoționant în Finala Românii au talent: „Mi-am recăpătat eu însămi speranța”
Zametheea a venit din nou pe scena Românii au talent cu un monolog impresionant.
„Prin tot ce s-a întâmplat aici, mi-am recăpătat eu însămi speranța. Sunt mamă, și sper ca copilul meu să crească într-o societate în care oamenii vor avea grijă unii de alții.
Zametheea
Cred că a venit momentul să ne mobilizăm ca tinerii să aibă parte de o viață fericită și mulțumitoare în România”.

„Eu cred că tu nu ai nevoie să câștigi Românii au talent și nu te interesează premiul de 120.000 de euro. Eu cred că scopul tău a fost să spui cum vezi tu lucrurile”.
Mihai Bobonete
„Eu aș zice că merită să te gândești și la arta spectacolului”.
Andi Moisescu
X-treme Brothers, moment de acrobație ce i-a ținut pe jurați cu sufletul la gură, în finala Românii au talent
„Faptul că juriul ne-a ales pe noi pentru a merge în finală, a fost o surpriză foarte mare pentru noi și nu ne-am așteptat să ajungem până în acest punct”, au spus concurenții.

„Ne țin cu sufletul la gură de fiecare dată, din toate punctele de vedere. Să știți că nu ne-ați dezamăgit. Sunteți ca un puzzle uman, dar cu mușchi”.
Andra
Raisa Radu a cântat o piesă care să o descrie, în finala Românii au talent
„Pe lângă tehnică, este foarte important și mesajul piesei, pentru că eu mă regăsesc în ea. Când aveam eu un și jumătate, tatăl meu a plecat, și-a refăcut viața. Chiar dacă nu am o familie perfectă, mă bucur că am o mamă care mă iubește”.
Raisa Radu
Raisei Radu i-a fost greu să cânte piesa, din cauza emoțiilor și sentimentelor acumulate, însă jurații au apreciat că s-a descurcat impecabil.

„Nu știu dacă de acasă se simte la fel, dar aici ai reușit să declanșezi o emoție incredibilă. Am simțit că a venit din tine tot”.
Andi Moisescu
Martina Meola i-a cucerit pe jurați, în finala Românii au talent: „Fenomenul acestei emisiuni”
„Pentru mine deja este o victorie foarte mare că am ajuns pe această scenă și m-a văzut atâta lume. După apariția la Românii au talent, m-au chemat la Conservatorul din Milano, acolo unde se acceptă elevi de la vârsta de 13-14 ani, eu sunt cea mai mică cursantă”.
Martina Meola
A cântat așa cum a știut ea mai bine, iar jurații au rămas, încă o dată, cuceriți de talentul micuței artiste, în vârstă de doar 9 ani.

„Martina, nu mai am nicio îndoială, ești fenomenul acestei emisiuni. Am fost cutremurat la sfârșit de felul în care ai închis această partitură”.
Andi Moisescu
0 comentarii