Acțiunile Netflix s-au prăbușit cu peste 20% după ce compania a anunțat că a pierdut din numărul de abonați în primul trimestru al anului 2022, scăzând la 221,64 milioane în întreaga lume.
De obicei când Netflix raporta numere, erau despre câți clienți noi au reușit să obțină, însă, de data aceasta, baza sa globală de abonați a scăzut cu 200.000 față de numarul cu care a încheiat 2021 fiind foarte departe față de proiecția internă de 2,5 milioane de utilizatori noi în perioada respectivă.
Analiștii de pe WallStreet se așteptau ca 2,51 milioane de noi abonați să se alăture serviciului Netflix, ceea ce ar fi fost deja o rată de creștere mai slabă decât a înregistrat compania în ultimele trimestre, însă anunțul cu pierderea abonaților nu a fost anticipat de nimeni.
Este prima evoluție negativă în ceea ce privește numărul de abonați în mai mult de un deceniu și este probabil ca trendul să continue conform spuselor Netflix care a adăugat că se așteaptă să înregistreze o pierdere de încă 2 milioane în trimestrul curent din aprilie până în iunie.
Netflix le-a spus investitorilor că intenționează să aducă îmbunătățirea serviciului:
„Planul nostru este să ne reaccelerăm vizionările și creșterea veniturilor, continuând să îmbunătățim toate aspectele Netflix – în special calitatea programării și a recomandărilor noastre, care este ceea ce apreciază cel mai mult membrii noștri”, a spus compania.
Compania a adăugat că se va concentra mai mult pe „cum să monetizezi cel mai bine partajarea” în ceea ce privește parolele (adică impărțirea unui cont de mai multe persoane):
„Partajarea ne-a ajutat probabil creșterea, aducând mai mulți oameni să folosească și să se bucure de Netflix. Și am încercat întotdeauna să facem partajarea în gospodăria unui membru ușor, cu funcții precum profiluri și fluxuri multiple”
„Deși acestea au fost foarte populare, au creat confuzie despre când și cum poate fi partajat Netflix cu alte gospodării”.
Compania a declarat luna trecută că, în ultimul an, a lucrat la modalități de a permite membrilor care împart în afara gospodăriei lor să facă acest lucru ușor și în siguranță, plătind în același timp puțin mai mult.
Un alt loc care ar putea ajuta la creșterea veniturilor și la atragerea mai multor abonați pentru serviciu este publicitatea.
CEO-ul Netflix, Reed Hastings, a fost întotdeauna „alergic” la ideea de a avea reclame pe platformă, dar după situația prezentată marți și discutată cu analiștii, a menționat că ar putea fi o posibilitate în viitor.
„Cei care au urmat Netflix știu că am fost împotriva complexității și reclamei și un mare fan al simplității, dar, oricât de mult sunt un fan al acesteia, sunt un mare fan al alegerii consumatorilor, și permiterea consumatorilor cărora vor să aibă un preț mai mic și sunt „toleranți” la publicitate, să obțină ceea ce își doresc, are foarte mult sens”.
0 comentarii