O dronă care a plecat noaptea trecută din Ucraina s-a prăbușit în Zagreb, capitala Croației. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Ministerul Apărării Naționale a transmis un comunicat privind traversarea spațiului aerian românesc a dronei respective.
Comunicatul MApN:
Cu privire la informațiile referitoare la evoluția în spațiul aerian al României, în cursul nopții de joi, 10 martie, al unei aeronave fără pilot, facem următoarele precizări:
Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute.
Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.
Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian.
0 comentarii