Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal. Ce taxe și impozite plătim de la 1 august

Microîntreprinderile fără angajați și cele de consultanță trec la impozit pe profit. Ordonanța 16/2022, de modificare a Codului fiscal, s-a publicat în Monitorul Oficial14 min


Advertisements

Guvernul a adoptat vineri forma finală a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu a anunțat că o parte dintre măsuri vor intra în vigoare la 1 august, dar vor fi și câteva care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023.

„Astăzi am adoptat forma finală a ordonanţei privind modificările la Codul fiscal. Sunt o o serie de măsuri care intră in vigoare de la 1 ianuarie 2023 şi câteva măsuri care intră în vigoare începând din data de 1 august 2022. O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziţii ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri şi de consolidare a mediului de afaceri onest”, a subliniat ministrul Finanţelor.

În sectorul HORECA, ministrul Finanţelor a anunţat că termenul de intrare în vigoare a impozitului pe cifra de afaceri de 1% sau a opţiunii de impozit pe profit a fost dus către data de 1 ianuarie 2023.

”Modificări importante ale Codului Fiscal, în beneficiul economiei, din punctul nostru de vedere, o reprezintă extinderea facilităţii de scutire de impozit a profitului reinvestit şi pentru zona de dezvoltare, procesare producţie, pentru că avem acest feedback din economie, şi economia reacţionează pozitiv atâta vreme cât este sprijinită”, a spus Câciu.

TVA mai mare la restaurante și la băuturile dulci

Ministrul a anunţat o serie de excepţii care sunt eliminate prin Ordonanţă, cum ar fi excepţia de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare şi catering şi revenirea la cota de 9% de TVA.

”La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr şi revenirea la cota de 16%”, a mai spus ministrul.

Cresc accizele la tutun și alcool

Câciu a anunţat şi o diminuare a plafonului pentru care se acordă facilităţile la construcţii şi industria alimentară, de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august şi o ajustare a accizelor la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august şi la alcool, având în vedere că aceste accize, pe de o parte la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015.

Modificări de taxe pentru companii

Adrian Câciu a anunţat şi eliminarea facilităţile privind deductibilităţile la tranzacţiile imobiliare şi revenirea la impozitarea la valoarea reală şi o ajustare a excepţiilor care sunt pe zona de microîntreprinderi, în sensul în care plafonul pentru care microîntreprindere poate funcţiona este de 500.000 de euro, începând de la 1 ianuarie 2023 şi condiţionarea de existenţa a minim unui angajat, limitarea a 20% la veniturilor din consultanţă şi management şi excluderea unor activităţi din obiectivul de activitate al acestor microîntreprinderi, cum ar fi activităţi din domeniul bancar, asigurări, reasigurări, piaţa de capital şi al domeniului jocurilor de noroc.

Ministrul a anunţat şi o ajustare a cotei privind impozitul pe dividende, de la 5% la 8%, şi o ajustare a plafonului privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.

Beneficii pentru salariați și tinerii până în 26 de ani

Adrian Câciu a mai spus că Ordonanţa prevede o limitare a beneficiilor impozitate favorabil, salariale, la 33%, faţă de salariul aflat în plată şi ajustarea modului în care se plătesc contribuţiile şi impozitul, la contractele part-time, evident cu păstrarea unor excepţii, dacă cumulul contractelor part-time este la nivelul unui salariu minim, atunci se plătesc contribuţiile proporţional cu cu contractele part-time, dacă nu, se plătesc contribuţii la nivelul salariului minim.

Pe de altă parte, există şi excepţiile cu privire la studenţi, elevi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi.

”Am ridicat plafonul pentru care salariaţii din România beneficiază de reduceri, la 4.450 de lei, pentru cei care au persoane în întreţinere, şi am introdus reduceri suplimentare pentru cei care sunt tineri până la 26 de ani, sau pentru familiile care au câte un copil sau doi sau trei în întreţinere, în funcţie de numărul de copii fiind o deducere suplimentară de 100 de lei per copil.”

Economii între 1% şi 2% din PIB la buget

Ministrul a mai spus că dialogul a fost foarte bun cu mediul de afaceri.

”Am observat în spaţiul public o serie de luări de poziţie, le-aş putea numi individuale, eu cred că toţi trebuie să facem un efort de a înţelege că ceea ce a însemnat la un moment dat o facilitate, pentru prezent, poate însemna o lipsă de drepturi pentru viitor”, a arătat Câciu, dând exemplul, ca fenomen, pe cei care lucrau pe microîntreprinderi, pe prestări servicii, fără a plăti taxele şi contribuţiile aferente sănătăţii sau pensiilor şi ulterior fiind lipsite de drepturile conferite de plata asigurărilor sociale de sănătate, dreptul la pensie, la sănătate.

Întrebat care este impactul acestor măsuri şi ce economii vor aduce la buget, ministrul a spus: ”Nu le-aş numi economii, însă de la 1% şi 2% din PIB”.

Advertisements

Alte prevederi din Ordonanța de modificare a Codului fiscal:

1. Impozitul pe dividende crește de la 5% la 8%, de la 1 ianuarie 2023.

2. Salariile part-time. Contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale aplicate asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ. Excepții: elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, ucenici, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limită de vârstă (nu și cei cu pensii de serviciu). De asemenea, beneficiază de excepție de la suprataxare cei care cumulează în cursul aceleiași luni venituri salarii în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară. Se aplică de la 1 august 2022.

3. TVA. Taxa pe valoare adăugată la serviciile HoReCa va crește de la 5% la 9%. TVA pe sucuri îndulcite (cum e cola) va crește la 19% în comerț. Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

4. Plata cu cardul la magazinele și frizeriile de cartier. Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, așa cum acestea sunt definite de Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei, vor avea obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice. Măsura se aplică de la 1 ianuarie 2023.

5. Impozitul pe chirii. Persoanele fizice care obțin venituri din închirierea locuințelor (alta decât cea în scop turistic) vor fi impozitate la valoarea totală a chiriei, eliminându-se astfel deducerea de 40% acordată în prezent. Practic, impozitul va crește cu 40% pentru acești proprietari, începând cu veniturile din anul 2023. De asemenea, acești proprietari vor avea obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la ANAF. În plus, proprietarii vor plăti și impozite locale mai mari.

6. Taxarea PFA. Scade plafonul privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale la norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro. „Contribuabilii, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro, începând cu anul fiscal următor au obligația determinării venitului net anual în sistem real. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 25.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal. Această categorie de contribuabili are obligația să completeze corespunzător și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului”.

Se schimbă baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice astfel:

Baza anuală de calcul o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

Se modifică și baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice, astfel:

Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă:
a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
c) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

În prezent, în cazul acestor persoane, cu venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, baza anuală de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale și de sănătate o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară.

7. Se mai reduc scutirile fiscale pentru salariații din construcții, agricultură, sectorul alimentar. De la 1 august 2022, scade de la 30.000 lei la 10.000 lei plafonul de venituri lunare până la care salariații din sectorul agroalimentar și din construcții beneficiază de scutiri și reduceri de impozit și contribuții. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se mai aplică facilităţile fiscale.

8. Taxarea unor beneficii oferite de firme angajaților. În cazul unor beneficii acordate de angajator salariaților, se introduce un plafon lunar pentru venitul neimpozabil și care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuțiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Aici vorbim de cazare, servicii turistice, sume acordate pentru telemuncă etc. Se aplică de la 1 ianuarie 2023.

Advertisements


Ti-a placut? Ti s-a parut interesant? Nu tine doar pentru tine, distribuie acest articol!

1

Care este reactia ta la acest articol?

Scary Scary
0
Scary
Angry Angry
1
Angry
Fail Fail
0
Fail
Lol Lol
0
Lol
Love Love
0
Love
OMG OMG
0
OMG
WTF WTF
0
WTF
Like
0
Like

0 comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *