Cine este Steve Ant de la Românii au Talent, ediția din 22 aprilie 2022? Concurentul a ridicat juriul în picioare prin interpretarea sa

4 min


Advertisements

Concurentul a ridicat juriul în picioare prin interpretarea sa de la Românii au Talent 2022.

Cine este Steve Ant de la Românii au Talent, sezonul 12

Steve Ant de la Românii au Talent, sezonul 12, are 26 de ani și este grec. Concurentul de la Românii au Talent 2022 vorbește limba română, deși locuiește în România de doar doi ani. 

”Stefanos aka Steve Ant, am 26 de ani, am venit din Grecia, sunt grec și m-am mutat acum doi ani în România. Am fost și eu îndrăgostit de o fată și slavă Domnului că am fost îndrăgostit pentru că așa am învățat să vorbesc română.
Fata nu vorbea prea bine engleză și vorbea cu mine doar în română.
Am încercat și eu să vorbesc în română și așa am învățat. Visul meu este să folosesc muzica ca bilet să călătoresc în toată lumea și să fac concerte”.

Marele vis al lui Steve de la Românii au Talent 2022 este să cânte și să aibă concerte în toată lumea, iar dacă s-ar putea, să se lanseze chiar în România. 

”Am avut oferte să cânt la niște evenimente. Am venit, am făcut niște bănuți și am văzut că pot să fac ceva în România și m-am mutat aici. Dar m-am mutat exact în momentul în care a venit pandemia. Am stat 3-4 luni și m-am întors în Grecia. Am stat acolo 6-7 luni ca să fac bani și să vin înapoi. Am venit a doua dată, la fel, restaurante închise, am plecat din nou în Grecia, iar acum sunt pentru a treia oară în România și ultima dată.

Dacă nu merge cu cântatul mă întorc în Grecia”, a mai spus Steve. 

Steve Ant, patru de DA, la Românii au Talent 2022 

Steve Ant de la Românii au Talent 2022 a cântat în limba engleză, greacă și română. Însă jurații de la Românii au Talent, sezonul 12, au fost impresionați de momentul în care concurentul a cântat în limba sa maternă. 

Cei patru jurați ai emisiunii: Andi Moisescu, Andra, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur, i-au oferit voturi poztive concurentului de la Românii au Talent 2022 și astfel Steve s-a calificat în etapa următoare a emisiunii.

Andra:

”Noi avem o afinitate pentru muzica voastră tradițională și de asta reacția asta. Dacă vrei să fiu sinceră, faci mai mulți bani cu muzica voastră aici în România. Așa cred, nu spunem la nimeni, doar să nu faci prea multe drumuri spre casă. A fost foarte frumos. Te felicit și o bucurie să te ascult! Frumos!”.

Mihai Bobonete:

”Eu vreau să își spun Steve că era cât pe aci să îți ratezi seara și să mi-o ratezi și mie. Când ai început cu prima melodie, înțeleg, s-a cântat frumos, chitară, voce, mi-a plăcut. Bravo, aș putea să trec lejer pe lângă, dar când ai început să cânți în grecește, acolo s-a văzut adevărata ta valoare. Aș fi început cu asta, fără, doar și poate. 

Frumușel și tinerel, câteva gagici s-au dat pe spate acum, vineri seară. Au zis: L-ați văzut pe grecul ăla de la Românii au Talent, mamă, mamă ce Golden Buzz i-aș fi dat! A doua bucată a meritat, felicitări! Bravo!”.

 

play-rounded-fill
Advertisements

Ti-a placut? Ti s-a parut interesant? Nu tine doar pentru tine, distribuie acest articol!

1

Care este reactia ta la acest articol?

Scary Scary
0
Scary
Angry Angry
0
Angry
Fail Fail
0
Fail
Lol Lol
0
Lol
Love Love
1
Love
OMG OMG
0
OMG
WTF WTF
0
WTF
Like
2
Like

0 comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hide picture