Schimbările climatice reprezintă o amenințare iminentă la adresa lumii în care trăim, dar cu toții putem face ceva pentru a le combate și pentru a construi un viitor mai bun
Ce sunt schimbarile climatice?
Schimbarea climatică reprezintă o schimbare în distribuția statistică a modelelor meteorologice atunci când această schimbare durează o perioadă extinsă de timp (adică, zeci de ani până la milioane de ani). Schimbările climei se pot referi la o schimbare a condițiilor meteorologice medii sau la variația vremii în contextul condițiilor medii pe termen lung. Schimbările climei sunt cauzate de factori precum procesele biotice, variațiile radiației solare primite de Pământ, tectonica plăcilor și erupțiile vulcanice. Anumite activități umane au fost identificate drept principalele cauze ale schimbărilor climei în curs, adesea denumite încălzire globală.
Schimbări climatice. Ce presupune programul Green Pact al Uniunii Europene
Europa își propune ca până în 2050 să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic. Aceasta înseamnă să ne reducem cât mai mult posibil emisiile și să sporim absorbțiile de gaze cu efect de seră din atmosferă, astfel încât să ajungem la zero emisii nete.
Acest obiectiv face parte din Pactul verde european, un pachet ambițios de măsuri menite să reducă până la zero emisiile noastre de gaze cu efect de seră creând, în același timp, o societate echitabilă, sănătoasă și prosperă pentru generațiile viitoare.
Pactul verde european este în același timp un colac de salvare pentru ieșirea din pandemia de COVID-19. De aceea, el va fi finanțat cu o treime din investițiile în valoare de 1 800 de miliarde de euro provenind din Planul de redresare NextGenerationEU, precum și cu fonduri din bugetul pe șapte ani al UE.
Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990.
Schimbări climatice: cei mai călduroși 7 ani din istorie
Pe plan global, ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istorie. Cu toate acestea, anul trecut, temperaturile au fost puţin mai mici în comparaţie cu anii recenţi întrucât valorile au fost temperate de fenomenul La Nina, care duce la răcirea apelor mărilor în regiunea de nord a globului.
Deşi statele şi-au luat angajamentul prin Acordul de la Paris din 2015 să limiteze creşterea temperaturilor globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, cele mai multe au eşuat în a înregistra un progres suficient, iar anul trecut emisiile globale de CO2 au revenit în forţă după o scădere temporară indusă de pandemia de COVID-19.
Statele se confruntă deja cu consecinţele inacţiunii. Anul trecut, oamenii de ştiinţă din domeniul climei au ajuns la concluzia că încălzirea globală a sporit şansele producerii inundaţiilor devastatoare din vestul Europei de vara trecută cu 20%- reflectând un principiu cunoscut de mult timp, potrivit căruia pentru fiecare grad cu care se încălzeşte atmosfera, poate reţine cu 7% mai multă umezeală, sporind şansele precipitaţiilor intense.
Care sunt efectele schimbărilor climatice?
Efectele schimbărilor climatice se resimt deja în întreaga lume. Se preconizează că vor deveni mai frecvente și mai intense în următoarele decenii.
Dacă nu luăm măsuri, UE s-ar putea confrunta, încă din timpul vieții copiilor noștri, cu:
- 400 000 de decese premature pe an cauzate de poluarea aerului
- 90 000 de decese anuale ca urmare a valurilor de căldură
- o reducere cu 40 % a volumului de apă disponibil în regiunile sudice ale Europei
- 2,2 milioane de persoane expuse riscului de inundare a regiunilor de coastă în fiecare an
- pierderi economice anuale în valoare de 190 de miliarde EUR
Aceste schimbări climatice au puterea să ne transforme planeta, afectându-ne sănătatea și aprovizionarea cu alimente și apă. Deși toată lumea este expusă riscului, impactul este mai dur asupra celor săraci și vulnerabili.
Cu cât problemele sunt mai mari, cu atât va fi mai dificil și mai costisitor să le rezolvăm. De aceea, cea mai bună opțiune este să acționăm din timp pentru a combate schimbările climatice.
0 comentarii