Marți, 22 martie, s-a încheiat seria de emisiuni Survivor de săptămâna aceasta. A fost o ediție cu emoții, lacrimi și competiție acerbă. Faimoșii au câștigat, în sfârșit, un joc de comunicare, așa că s-au au putut bucura de mesajele celor de acasă. Seara s-a încheiat însă într-o notă de tristețe, căci Cătălin Zmărăndescu este concurentul care părăsește competiția Survivor România. Vestea i-a luat pe toți prin surprindere, iar concurenții au rămas fără cuvinte.
Cătălin Zmărăndescu a plâns în hohote
Cătălin Zmărăndescu a plâns ca un copil când a citit mesajul soției, care l-a anunțat că acasă totul este în regulă, că fiul lui, Vlăduț, a început grădinița și că este foarte încântat. „Doamne, ce am pierdut, Doamne”, a izbucnit Cătălin, cu vocea gâtuită de emoție.
Cătălin Zmărăndescu, eliminat de la Survivor România
Faimoșii au avut trei concurenți nominalizați spre eliminare. Este vorba despre TJ Miles, Mari Fica și Cătălin Zmărăndescu. Concurentul care a strâns însă cel mai mic număr de voturi, și care și-a luat „adio” de la concursul din Dominicană, a fost, surpriză, Cătălin Zmărăndescu. Sportivul a fost surprins, dezamăgit, dar a plecat cu demnitate, cu o concluzie amară: „Prietenii ți-i faci în timp”.
Cătălin Zmărăndescu:
„Asta este, mă întorc acasă la familia mea. De când a început competiția asta am fost eu și numai eu. Nu m-am schimbat, am rămas același om. E o experiență pe care nu o s-o uit prea ușor. Am învățat că prietenii se nasc în timp, în ani de zile. Faptul că am încredere foarte mare în oameni, e un defect al meu. Regret că nu pot participa în continuare„.
0 comentarii