Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște. Puține gospodine știu

Toate gospodinele ar trebui să știe când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște. Ziua de joi, din Săptămâna Patimilor, este dedicată finalizării curățeniei.4 min


Advertisements

Toate gospodinele ar trebui să știe când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște. Ziua de joi, din Săptămâna Patimilor, este dedicată, în totalitate, finalizării curăţeniei în case şi curţi. Tot în această zi se vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, în funcţie de preferinţă.

Ouăle roșii nu ar trebui să lipsească de la masa tradițională de Paște. Tradiția spune că, în ziua de Paște, ouăle se ciocnesc și se oferă salutul religios creştin: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”.

De ce se vopsesc cu roșu ouăle de Paște

Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, în funcţie de preferinţă. Culoarea roşie este însă cea mai folosită, deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii.

Tradiţia populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare şi mâncate de Paşte apară de suferinţe şi necaz, iar coaja lor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpastă. Ouăle se vopsesc și de Înălțarea Domnului, care are loc la 40 de zile de la Înviere. Este ultima zi din an în care se vopsesc şi se împart ouă roşii sau se coace pască.

Obiceiul vopsirii ouălor a apărut cu 2.000 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Pe atunci, se spune că ouăle erau oferite-n dar și erau considerate simbolul echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii.

Advertisements

oua rosii

Acest obicei s-a transmis mai târziu creștinilor, iar astăzi este practicat în țări din Europa și Asia. Există mai multe legende vechi care explică de ce de sărbătoarea Paștelui este indicat să avem ouă roșii pe masă, alături de alte preparate tradiționale precum pască, friptură de miel, borș, cozonac. Una dintre legende spune că, atunci când Iisus era chinuit pe cruce, mama Lui a plecat spre Pilat cu un coș de ouă, gândindu-se că acest gest îi va îndupleca pe cei ce îl chinuie pe fiul său.

La un moment dat, Maica Domnului a obosit și s-a așezat la umbra unui copac să se odihnească, iar atunci când s-a ridicat, a observat că toate ouăle din coș se înroșiseră. Moment în care și-a dat seama că Iisus Hristos murise deja.

Cum se vopsesc corect ouăle de Paște

De obicei fiecare vopsea are instrucțiunile pe ambalaj. Ca sfaturi generale trebuie să adaugi într-un vas îngust și înalt vopseaua și oțetul. În acest fel, culoarea se va intensifica și se va fixa pe coaja ochiului.

După ce se prepară vopseaua, se adaugă ouăle pe rând și se lasă 3-4 minute în vopsea. Se scot cu atenție și se așază pe o hârtie absorbantă. Pentru a obține un luciu perfect, la sfârșit se ung ouăle cu puțin ulei sau o bucată de slănină.

Advertisements


Ti-a placut? Ti s-a parut interesant? Nu tine doar pentru tine, distribuie acest articol!

1

0 comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *